Antrenorul Victoriei Carei, Marius Botan: ”Ne dorim mult să fim în play-off!”

Share

Antrenorul  echipei CSM Victoria Carei, Marius Botan, consideră că jucătorii au fost admirabili în meciul câștigat sâmbătă, în deplasare, în fața celor de la CSM Olimpia Satu Mare, însă atrage atenția că urmează două meciuri foarte grele până la terminarea campionatului regulat.
Antrenorul Botan consideră că meciul cu CSM Olimpia Satu Mare a fost un meci dificil, în care factorul psihologic a contat mult.
”După o perioadă extrem de lungă și epuizantă de pregătiri, eram foarte nerăbdători să începem meciurile oficiale. A fost un meci dificil pentru noi. În astfel de meciuri, factorul psihologic contează foarte mult. I-am simțit foarte dornici, concentrați și curajoși înaninte de meci. Doresc să îi felicit pe băieți, au fost admirabili. Încă nu avem ritm, eu sunt sigur că echipa se va prezenta mai bine în următoarele etape”, a declarat antrenorul Marius Botan.
”Suntem foarte fericiți pentru această victorie însă băieții sunt extrem de conștienți de faptul că a fost doar prima „finală”. Mai avem două meciuri foarte grele până la terminarea campionatului regulat. Ne dorim mult să fim în play-off!”, a adăugat antrenorul Victoriei Carei.
Echipa mulțumește suporterilor care au fost prezenți în număr mare la meciul de la Satu Mare.
”Mulțumim suporterilor și susținătorilor noștri că ne-au însoțit în număr mare în această deplasare la Satu Mare. Îi așteptăm în număr și mai mare la următorul meci de pe teren propriu”, a adăugat Marius Botan.

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura