Careiancă și fiica ei, bătute cu o cheie de butelie de fostul concubin. Au scăpat de agresor sărind pe geam

În noaptea de 29 ianuarie 2024, polițiștii au fost sesizate de către o careiancă în vârstă de 37 de ani, despre faptul că fostul ei concubin, tot careian, a pătruns în locuința sa spărgând ușa de la intrare, după care a amenințat-o cu moartea.
Fostul concubin a încercat să o lovească peste față însă femeia s-a ferit.
În ajutorul femeii a venit fiica acesteia, în vârstă de 13 ani. Agresorul a luat o cheie folosită pentru fixarea buteliei de gaz la aragaz, moment în care minora a început să strige după ajutor. Atunci, agresorul a lovit-o la nivelul spatelui, spunându-i că dacă mai strigă o lovește în cap. Întrucât în ajutorul fiicei sale a intervenit mama sa, agresorul a lovit-o și pe aceasta în zona membrelor inferioare.
Cele două au reușit să se refugieze într-o locuință din apropiere, sărind pe geam.
În 29 ianuarie 2024, Poliția a dispus evacuarea careianului agresiv din locuința concubinei sale și i-a interzis să se apropie la mai puțin de 50 de metri de femeie și fiica sa, respectiv de locuința lor.
Însă ieri, la Judecătoria Carei, mama și fiica acesteia au arătat că l-au iertat pe concubinul agresor și nu mai solicită emiterea unui ordin de protecție. Judecătorii careieni au luat act de solicitarea celor două victime