Bărbat de 66 ani, băut și cu permisul suspendat, oprit în trafic. Reținut de polițiști pentru 24 de ore

La data de 13 ianuarie, în jurul orei 14.50, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Gheorghe Lazăr din municipiu, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Satu Mare au efectuat semnale de oprire unui bărbat de 66 ani, care s-ar fi aflat la volanul unui autoturism.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, verificările efectuate de polițiști au relevat faptul că bărbatul ar avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Față de conducătorul auto, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.