Istvan Kovacs: „Anul 2023 a fost un an special pentru mine”

Share

În perioada 8-11 ianuarie, arbitrii și asistenții certificați VAR, dar și 20 de observatori de arbitri, au participat la o nouă etapă de testare și perfecționare la Cheile Grădiștei, informează FRF.




Programul întâlnirii a inclus testări teoretice și fizice, analize video din prima parte a campionatului, dar și din competiții internaționale, împreună cu membrii Comisiei Centrale a Arbitrilor.
La aproape doi ani de la implementarea sistemului VAR în România, președintele CCA, Kyros Vassaras, se declară mulțumit de rezultatele înregistrate până în prezent, dar este convins că acestea pot fi îmbunătăție în continuare pe viitor. De asemenea, acesta a analizat și performanțele arbitrilor români în prima parte a sezonului de Liga 1.
La această etapă de testare a participat și Istvan Kovacs, acesta declarându-se mulțumit de anul recent încheiat, dar cu obiective mărețe și pentru 2024!
„Anul 2023 a fost un an special pentru mine. Am participat la Golf Cup, unde am arbitrat finala. Imediat după am participat la Campionatul Mondial al Cluburilor unde am arbitrat în semifinale, iar în iunie am avut oportunitatea să arbitrez și în semifinalele UEFA Nations League. Pot să spun că a fost un an plin de evenimente pozitive și sunt mândru că, împreună cu brigada mea, am reușit să fim delegați la aceste partide și ne-am bucurat de încrederea comisiilor abilitate. Sunt două turnee importante în 2024, Campionatul European și Jocurile Olimpice, unde vom face tot posibilul să fim prezenți.”, a declarat Istvan Kovacs, arbitru FIFA.
La etapa de testare şi perfecţionare a participat şi arbitrul careian Szabolcs Kovacs, fratele internaţionalului Istvan Kovacs.

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura