Reprezentanții Liceului Teoretic Carei au predat astăzi dotările în valoare de 25.000 lei achiziționate pentru Secția de Pediatrie a Spitalului Municipal Carei din sumele strânse la târgul caritabil de Crăciun.
Dotările au fost predate de către directorul Liceului Teoretic, Zsido Alexandru, Mențiu Gabriela Csilla, Iacobuț Alina, Szabo Csilla și Martin Ingrid, fiind preluate de către managerul Spitalului Municipal, dr. Dragoș Ciprian și medicul șef al secției, dr. Oprea Șuta Gabriela Maria.
Directorul Zsido Sandor a declarat că Liceul Teoretic dorește să contribuie în continuare la dotarea spitalului, la o altă secție a acestuia, cu ocazia târgului caritabil de Crăciun care va avea loc la sfârșitul anului.
În numele întregului colectiv al Spitalului Municipal, managerul dr. Dragoș Ciprian a mulțumit cadrelor didactice și elevilor pentru donația făcută secției de Pediatrie.
Liceul Teoretic Carei a asigurat secției Pediatrie dotări în sumă totală de 25.000 lei. Acestea au constat în 13 televizoare (în fiecare salon și cameră de joacă), două aparte de aerosol și accesoriile necesare, un nebulizator, piese de mobilier, jucării, cărți, un aparat de aer condiționat, o imprimantă multifuncțională.
La montarea dotărilor au contribuit elevii Miculas Albert, Gyongyi Armin și Kofalvi Mark, coordonați de profesorii Szabo Csilla, Martin Ingrid și Beiland Arnold, respectiv artistul Aurel Popp și inginerul Kind Laszlo, ambii absolvenți ai Liceului Teoretic Carei.
Conducerea Liceului Teoretic Carei mulțumește pe această cale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui țel nobil, cu ocazia târgului caritabil de Crăciun
FOTO. Liceul Teoretic a predat dotări în valoare de 25.000 lei secției de Pediatrie a Spitalului Carei
Share
















