În acest an, prin intermediul proiectelor cu finanțare europeană, în municipiul Carei s-au realizat investiții în valoare totală de peste 100 milioane lei, informează Primăria Carei.
”Poate că ar trebui să informez mai des careienii despre proiectele care se implementează, însă cei care circulă prin oraș pot vedea cu ochiul liber ce se construiește. Subliniez că 90% din investițiile noastre care s-au făcut și se fac în continuare sunt finanțate din fonduri europene”, a declarat primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs.
Cele mai vizibile investiții sunt biblioteca cu parcare subterană (23,1 milioane lei), centrul recreativ cu bazin de înot (13,7 milioane lei) și grădinița nr.3 (4,74 milioane lei).
”Careiul avea nevoie de aceste investiții în infrastructură. Centrul multifuncțional, care vă gădui biblioteca, va avea o parcare subterană, un videocinematograf, o sală de conferințe și două terase superbe. De asemenea, cei care merg la meciurile Victoriei, au putut observa că se construiește nu doar bazinul de înot, ci și o sală de fitnes, o pistă de atletism pentru aruncarea greutății și a suliței, respectiv un teren de fotbal sintetic, care este deja finalizat. Extinderea și modernizarea Grădiniței nr.3 se apropie de finalizare, această grădiniță urmând să devină cea mai modernă și mai frumoasă din oraș. Este în curs de finalizare și sala de sport de la Școala Gimnazială Nr.1”, arată primarul Eugen Kovacs.
”Tot în acest an, au fost finalizate cele două proiecte de mobilitate urbană, în valoare totală de circa 13 milioane de euro. S-au reabilitat străzi, trotuare și spații verzi, au fost extinse pistele pentru bicicliști și, în sfârșit, din ianuarie 2024 vor porni să circule autobuzele electrice”, a adăugat primarul Kovacs. Primăria Carei implementează numeroase alte proiecte din fonduri europene cu valori mai mici decât cele enumerate anterior.
”Pratic, se încheie al doilea ciclu financiar al Uniunii Europene, care s-a prelungit puțin, și începe cel de-al treilea. În acest nou ciclu financiar vom avea multe proiecte prin programul Anghel Saligny și prin PNRR, cum ar fi reabilitări energetice de grădinițe, școli, reabilitarea cartierelor Republicii și 25 Octombrie. La Compania Națională de Investiții am depus două proiecte, unul pentru reabilitarea spitalului, iar al doilea pentru construcția unei baze de tratament și recuperare balneofizioterapeutică pe strada Tireamului. În Ardeal, asemenea tratamente se fac doar la Băile 1 Mai și la Cluj, însă calitatea apelor noastre termale permit crearea unei asemenea baze în orașul nostru. Proiectul depus de noi a fost foarte apreciat și a primit statutul de proiect pilot”, a declarat primarul Careiului.

”Finalizarea unor proiecte de asemenea anvergură necesită timp, nu se pot realiza de la o zi la alta. Lucrăm cu specialiști și cu proiectanți bine pregătiți. De la pregătirea proiectului de finanțare, pregătirea documentațiilor, contruirea propriu-zisă și până la finalizarea investiției sunt necesari câțiva ani. Dar, după cum am mai spus anterior, rezultatele sunt vizile în oraș”, a adăugat primarul Kovacs.
”În continuare, vrem să profităm de orice oportunitate care ne ajută să dezvoltăm Careiul, indiferent de sursa de finanțare. Important este să se realizeze investiții utile și durabile în orașul nostru. Vă asigur că vom continua să dezvoltăm Careiul prin intermediul proiectelor”, a încheiat primarul Careiului, Eugen Kovacs.




