Moş Nicolae le-a adus o veste bună oamenilor care nu îşi pot urî aproapele de altă etnie. Pagina naţionalistă, de-a dreptul extremistă, care îi bombarda cu lături, a amuţit. Oricum, traficul portalului său nu îl depăşea pe cel al unui site cu reţete de sarmale tradiţionale.
Un cadou nesperat pentru oamenii care detestă şovinismul, naţionalismul şi extremismul.
O pagină care distribuia asemenea lături sub forma cică a unor articole de presă şi-a suspendat activitatea.
Probabil că puterile divine le-au dat un ultim avertisment celor doi tăntălăi, unul care scria tâmpeniile extremiste şi cel de-al doilea care le răspândea în grupurile din care încă nu a fost eliminat.
Adepţii convieţuirii etnice paşnice îl felicită pe Moş Nicolae pentru această demult aşteptată realizare. Le mulţumesc şi celor doi săriţi de pe fix pentru că nu îi mai bombardează cu rahaturile şovine, naţionaliste şi tot mai extremiste.
Până la urmă puterea divină a rezolvat problema celor doi indivizi complexaţi şi defazaţi care nu îşi găsesc locul în comunitatea din care fac parte. Le-a dat mintea cea de pe urmă să îşi suspende activitatea pe pagina lor fetidă, care tot încerca să învrăjbească românii contra maghiarilor şi invers.
Să sperăm că pentru această binecuvântare nu vor fi scoşi vinovaţi oculta mondială, Mossadul, CIA, KGB, Soros, Guvernul Ungariei, UDMR sau, ultimul pe listă, un consilier de primar.
Veste bună de Moş Nicolae: Pagina naţionalistă şi tot mai extremistă a amuţit! Să aibă parte de odihnă veşnică!
Share







