La data de 23.011.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare împreună cu polițiști din cadrul S.C.C.O. Satu Mare efectuează 5 percheziții domiciliare, pe raza județelor Satu Mare și Bihor, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți. Cel puțin una dintre percheziții are loc în Carei.
S-a reţinut că, în decembrie 2022, pe raza județului Satu Mare, s-a constituit un grup infracțional organizat, format din cetățeni români, cu scopul de a facilita migrația ilegală a unor cetățeni de origine afro-asiatică, majoritatea intrați legal în România, dar care urmăreau să ajungă ilegal în diferite state din Europa.
Din cercetările efectuate a reieșit că membrii grupului infracțional organizat au preluat migranți de pe teritoriul României, în special din zona municipiului Timișoara și au organizat transportul acestora, prin recrutarea mai multor conducători auto, care asigurau deplasare pe segmente de drum, până în apropierea frontierei de stat cu Ungaria, la puncte de trecere situate pe raza județelor Satu Mare și Bihor.
Ulterior, migranții erau preluați de pe teritoriul Ungariei și transportați mai departe de către membrii rețelei până în țările de destinație.
La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare vor fi conduse mai multe persoane, în vederea audierii.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Satu Mare.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.










