CAPTURĂ DIICOT. Traficant tășnădean prins în flagrant în timp ce vindea 299 de doze de drog de mare risc

Share

La data de 07.11.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reținerea unui inculpat din Tășnad, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.




Măsura a fost luată după ce inculpatul a fost prins în flagrant în timp ce deținea în scopul comercializării, în autoturism, cantitatea de 299 de plicuri cu materie vegetală cu compus MDMB-4en-PINACA (drog de mare risc).
Ulterior, au fost puse în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în județul Satu Mare, în urma cărora au fost descoperite și ridicate un cântar electronic de mare precizie, materie vegetală de culoare verde-olive, precum și mai multe plicuri transparente, din material plastic, cu sistem de închidere de tip zip-lock.
S-a reținut și faptul că, pe parcursul anului 2023, inculpatul (recidivist) a comercializat diferite cantități de drog de mare risc, pentru suma de 25 lei pentru o doză (plic).
În cursul acestei zile judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului Rutier Satu Mare și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura