Fostul ministru al Devoltării, senatorul Cseke Attila, s-a aflat azi în Căpleni, pentru a vedea lucrările de asfaltare a drumurilor de pe raza comunei, realizate printr-un proiect finanţat prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny.
Oficiile de gazdă au fost făcute de către primarul Megyeri Tamas- Robert şi viceprimarul Csizmar Antal-Tamas.
Alături de fostul ministru Cseke, au fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Pataki Csaba, subprefectul Altfatter Tamas, senatorul Turos Lorand, deputaţii Nagy Szabolcs şi Magyar Lorand.
Prin proiectul de peste şase milioane lei, finanţat prin Programul Anghel Saligny, au fost asfaltate drumuri comunale în lungime totală de 3,1 km. Unele străzi au fost modernizate, iar alte au fost asfaltate pentru prima dată.
„L-am invitat pe domnul Cseke Attila pentru a vedea lucrările care s-au realizat prin acest proiect, ultimul al cărui contract de finanţare l-a semnat în calitate de ministru al Dezvoltării. Cu sprijinul domniei sale, toate drumurile din comuna noastră au acum strat de asfalt. Lucrările sunt finalizate în proporţie de peste 99,5%, urmând ca în curând să recepţionăm investiţia”, a declarat primarul Megyeri Tamas- Robert.
Share










