În prezența P.S. dr. Virgil Bercea, episcop al Eparhiei Greco-Catolice din Oradea, a avut loc azi după-amiază ceremonia de dezvelire a statuii pictorului, sculptorului și graficianului Aurel Popp, lucrare realizată de artistul plastic Radu Ciobanu.




Manifestarea a debutat cu intonarea Imnului de Stat, după care Bogdan Goergescu, directorul Direcţiei de Cultură Carei, a prezentat viaţa pictorului, sculptorului și graficianului Aurel Popp.
Primarul Careiului, Eugen Kovacs, a arătat că, în micul parc din centrul oraşului, careienii au reuşit să edifice statui pentru personalităţile Karoli Gaspar, traducătorul Bibliei în limba maghiară, Kafka Margit, contemporană cu Aurel Popp, Ady Endre şi Otilia Marchiş şi Aurel Pop azi. “Noi, careienii, cinstim oamenii de seamă născuţi în această zonă. Vin din diverse culturi, dar toţi ştim că au fost prieteni”, a adăugat primarul Eugen Kovacs.
Au mai luat cuvântul subprefectul Altfatter Tamas, vicepreşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România, Gheorghe Dican, directorul Direcţiei Judeţene de Cultură Satu Mare, Danciu Zamfir, reprezentanta Institutului Naţional de Patrimoniu, arh. Andreea Pop. Cu toţii au lăudat iniţiativa administraţiei locale de amplasare a acestei statui a importantului om de cultură Aurel Popp în centrul oraşului.
Statuia a fost dezvelită de către P.S. dr. Virgil Bercea, primarul Eugen Kovacs, subprefectul Altfatter Tamas şi preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Pataki Csaba. În continuare, P.S. dr. Virgil Bercea a oficiat slujba de sfinţire a statuii nou dezvelite.
Sculptorul Radu Ciobanu, artistul care a realizat statuia, s-a declarat mândru de creaţia sa.
Manifestarea s-a încheiat cu un scurt rectital de vioară şi pian susţinut de Szekely Alpar- vioară şi Balasko Balazs- pian, ambii artişti ai Filarmonicii Dinu Lipatti Satu Mare.
La eveniment au participat consilieri judeţeni, consilieri locali, oameni de cultură, reprezentanţi ai asociaţiilor culturale şi simpli careieni.