Peste două sute de persoane au participat astăzi la Ziua Ștrudelului șvăbesc, organizată de filiala careiană a FDG pentru preșcolarii și elevii de la secția germană din oraş.




Manifestarea, desfăşurată la Centrul tineretului german, a constituit un excelent prilej de promovarea a tradiţiilor şvăbeşti, de degustare a ştrudelului şvăbesc, un adevărat deliciu culinar, şi de socializare, atât pentru copii cât şi pentru părinţii lor.
Oficiile de gazdă au fost făcute de către membrii FDG Carei, în frunte cu preşedintele interimar al filialei, consiliera judeţeană Camelia Pacz. La buna reuşită a manifestării au contribuit şi reprezentanţi ai FDG din localităţile învecinate.
Copiii au participat pe grupe de vârstă la coacerea de ștrudeli, prima dată copii de la grădiniță și elevii claselor 0-4 de la secția germană din Carei, iar apoi elevii claselor 5-8 de la secția germană din oraş.