PROIECT. Cultura, văzută prin ochii oamenilor cu dizabilități

Share

S-a încheiat și proiectul „Cultura prin ochii oamenilor cu dizabilități 2”, finanțat de către Consiliul Judetean Satu Mare, în cadrul căreia s-a organizat workshop-ul, denumit „Pro Culture & Life Coaching”.




Pe durata a șase zile, persoanele cu dizabilități au participat la cursuri de comunicare, dezvoltare personală (life-coaching) și de deprinderi de viață independentă (păstrare a identității culturale și promovarea acesteia în rândul persoanelor cu dizabilități).
Workshop-ul s-a ținut în localitatea Satu Mare, în perioada 24 – 29 iulie, la Motel Select, care merită mențiuni speciale, având servicii adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilități, un lucru firesc de altfel, dar din păcate e printre singurele din județ.
”După impactul major avut în 2021, cu proiectul desfășurat la Livada, am decis să continuăm cu acest proiect ”Cultura prin ochii oamenilor cu dizabilități” scopul principal al acestuia fiind creșterea gradului de implicare a persoanelor cu dizabilități în viața culturală prin adoptarea unui stil de viată pro-cultural de către acestea și creșterea gradului de conștientizare a comunității în ceea ce privește necesitatea includerii persoanelor cu dizabilități in viața culturală”, a declarat președintele Asociatia Werdnig Hoffman, careianul Robert Vereș.
Beneficiarii acestui proiect au fost 24 de persoane cu dizabilități, aparținători și voluntari din cadrul asociației. Pe durata celor 6 zile, workshop-ul a fost structurat pe 3 cursuri. Un curs activ de „Păstrare a identității culturale și priomovarea acesteia în rândul persoanelor cu dizabilități”, prin care participanții au învățat despre cultura sătmăreană și și-au însușit deprinderi de viață independentă ca să poată participa activ la viața culturală.
”Totodată Marți ne-a vizitat dl. Robert Laszlo, manager la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale SM, astfel participanții workshop-ului, care au venit din întreaga țară, au avut oportunitatea de a afla despre cultura și tradițiile sătmărene! Joi am primit vizita Ansamblului Folcloric al Județului Satu Mare „ Doruri Sătmărene” care a susținut un mic spectacol cu dansuri și interpretări folclorice din reportoriu codrenesc și osenesc! A fost un gest frumos din partea lor, și le mulțumim din suflet. Celelalte cursuri au constituit din: curs de „Comunicare” prin care s-a înțeles, printre altele, exact modul în care putem să transmitem un mesaj de impact celor din comunitarea culturală și cursul de „Dezvoltare personală și profesională” ca să îmbunătățim modul de integrare în viața culturală cât și „creșterea” atât pe plan personal cât și pe plan professional al persoanelor cu dizabilități în societate”, a adăugat Robert Vereș
Pe durata acestor 6 zile au avut loc și activități interactive dar și de socializare, pentru a crește stima de sine a participanților, care suferă din cauza această datorită dizabilități de care suferă. Persoanele cu dizabilități au avut șansa de a dezvolta prin acest workshop o serie de deprinderi necesare unei participări active la viața culturală și de explorare a patrimoniului cultural natural al județului. Deprinderile însușite precum: abilitatea de evaluare a riscurilor, de luare și asumare a unei decizii, de ieșire din zona de comfort acoperă gama de deprinderi necesare însușirii unui stil de viață pro-cultural, acesta fiind și scopul workshop-ului „Pro-Culture Life Coaching” desfășurat în aceste zile.
”Mulțumim tuturor sponzorilor care au fost alături de noi, acestea fiind: STAHLBAU HERMANN SRL; FLUID GROUP HAGEN SRL; AVI SUINTEH SRL; MIL TRADE S.R.L; SC ANDY SRL; STEIGER SRL și dl. Ressler Stefan . Vă mulțumim din suflet!”, a încheiat careianul Robert Vereș.

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura