Un profesor de matematică din Carei demonstrează că se pot face bani și din piatră seacă, adică și din folosirea toaletei de către elevii obligați să vină la meditații private.
Profesorul de gimnaziu este renumit pentru faptul că își obligă elevii din clasele cărora le predă să vină la meditații private.
Metoda de a-i determina să vină la ore particulare e cea clasică. Elevii care refuză sunt bombardați cu note mici până când înțeleg că trebuie să cotizeze în privat la domnul profesor.
La meditațiile care nu sunt deloc ieftine și durează două ore ședința participă minim zece elevi într-o tură.
Cel mai penibil este faptul că profesorul de matematică îi taxează până și pentru folosirea toaletei din casa sa. Elevii care merg să-și satisfacă necesitățile fiziologice trebuie să-i plătească profesorului o taxă de un leu pentru folosirea wc-ului.
Părinți taxați prin această metodă de-a dreptul banditească nu depun reclamații de frica unor eventuale repercusiuni, fiindu-le frică ca profesorul să nu se răzbune pe copiii lor. Astfel, timpul trece, părinții tac și baxează, iar profesorul își umple buzunarele inclusiv din taxa de folosire a toaletei.






