Au trecut 14 zile de când Stan şi Bran (Ghiţă şi Marian) au dat jos statuia lui Kolcsey de la Carei. În visele lor…

Share

Au trecut nu mai puţin de 14 zile de când cuplul Stan şi Bran, adică deputatul Ghiţă şi ex-senatorul Marian, au dat jos „statuia ilegală de la Carei”. Din păcate pentru ei, doar în visele lor deşarte.




Aceste două figuri triste, respectiv un fost kickboxer român la categoria super grea, devenit deputat marginal în PSD, pe numele său Daniel Ghiţă, de care până acum nu a auzit nimeni, şi un fost senator sătmărean „Che Guevara”, care se plângea că este urmărit de CIA din satelit şi din elicopter, pe numele său Valer Marian, au demonstrat că, în cazul lor, vrerea e mai mare decât puterea.
Rătăciţi cumva la Carei în data de 8 mai, patru zile mai târziu, respectiv în 12 mai 2023, au dat un ultimatum de 14 zile primarului Eugen Kovacs, cerând intempestiv „să demoleze statuia poetului și politicianului Ferenc Kolcsey”.
Stan şi Bran, adică Ghiţă şi Marian, au mai ameninţat că „după expirarea acestui termen, vom demola statuia cu mijloace proprii, urmând să recuperăm cheltuielile aferente de la primarul Eugen Kovacs”.
Iată că azi au trecut 14 zile de la expirarea termenului de 14 zile, după care Stan şi Bran, adică Ghiţă şi Marian, au dat jos statuia lui Kolcsey Ferenc.
Spre ghinionul lor, al naţionaliştilor, extremiştilor şi altor clovni ciumişti, şi spre norocul oamenilor civilizaţi s-a dovedit că e vorba de o simplă fumigenă, care s-a fâsâit mult prea repede.
De altfel, la ce se putea aştepta lumea normală de la un un fost kickboxer român la categoria super grea, ajuns întâmplător în Camera Deputaţilor, şi un un fost senator sătmărean „Che Guevara”, care se plângea că este urmărit de CIA din satelit şi din elicopter, ba chiar că a fost otrăvit de careva serviciu secret. Nici măcar Stan şi Bran nu au putut fi atât de comici ca şi Ghiţă şi Marian.

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura