După înfrângerea înregistrată ieri în deplasare (4-0) în faţa celor de la SCM Zalău, antrenorul Victoriei Carei, Marius Botan, arată că încărcătura pe umerii jucătorilor a fost mult prea mare în ultima etapă, însă promite o evoluţie mai bună a echipei în sezonul următor din Liga 3, după ce a reuşit să evite retrogradarea.
Totuşi, antrenorul Marius Botan consideră că scorul de 4-0 din ultima etapă a fost mult prea aspru.
„Încărcătura pe umerii băieţilor a fost mult prea mare pentru ultima etapă. Suntem afectaţi de înfrângerea de ieri, chiar dacă rezultatul final este mult prea aspru la ceea ce a fost pe teren, dar până la urmă totul e bine când se termină cu bine”, a declarat antrenorul Victoriei Carei.
În acest sezon s-au făcut multe greşeli şi urmează să se ia deciziile de rigoare în urma unei analize.
„S-a acumulat multă frustrare pe parcursul acestui sezon, am comis foarte multe greşeli, mai ales în prima parte a acestui sezon. Urmează să analizăm în detaliat sezonul acesta şi sper să se ia deciziile cele mai bune pentru sezonul următor. Îmbucurător este faptul că toată lumea a jucat fair-play în ultima etapă”, a adăugat antrenorul Victoriei Carei.
Botan mulţumeşte conducerii oraşului şi suporterilor pentru sprijin şi este convins că la anul Victoria Carei va fi mult mai puternică.
„Încă o dată, doresc să le mulţumesc tuturor din conducere care au fost alături de noi şi suporterilor noştri, care ne-au susţinut pe toată durata acestui sezon. Au suferit şi s-au bucurat alături de noi. Cu siguranţă, la anul CSM Victoria Carei va fi mult mai puternică”, a încheiat Botan.






