
Parcul din Carei a intrat în topul celor mai frumoase parcuri și grădini publice din România, conform unui top întocmit de Adevărul, pe baza recenziilor de pe Google Maps.
Potrivit sursei citate, cele mai bine cotate parcuri se află în marile oraşe ale ţării, precum Iaşi, Timişoara, Bucureşti, Cluj-Napoca, Sibiu şi Craiova.
”Este important de menţionat că în acest clasament şi-au făcut loc şi parcuri şi grădini publice din oraşe mai mici ale ţării, precum Blaj, Carei, Câmpina, Slănic Moldova sau Sinaia. Şi acestea au atras atenţia vizitatorilor care nu s-au putut abţine şi au ales să lase recenzii pozitive pe Google Maps”, se mai arată în articolul publicat de Adevărul.
Parcul dendrologic Carei a acumulat 2068 de recenzii pe Google Maps, obținând un rating foarte bun, de 4.7 dintr-un maximum de 5.
Turiștii au apreciat nu numai parcul în sine, ci și castelul Karolyi. Cunoscut drept ”Peleșul Transilvaniei”, Castelul Karoly este cel mai vizitat obiectiv turistic din județul Satu Mare.
Foto: VisitCarei