Careiul a fost din nou gazda unui proiect Erasmus+ derulat de Asociația Beyond, care s-a adresat tinerilor, trainerilor și voluntarilor care lucrează cu tineri.

”Arta ca mijloc de creștere a rezistenței” este tema proiectului intitulat ”Rechini în cada mea de baie”, în cadrul căruia 28 de lucrători de tineret din opt țări s-au întâlnit la Carei, la hostelul Equus din parcul dendrologic. Este vorba de România, Bulgaria, Olanda, Italia, Portugalia, Spania, Polonia și Turcia.




”Mulțumim gazdei noastre, hostelul Equus, precum și careienilor, pentru că și-au demonstrat din nou europenismul, ne-au primit cu brațele deschise. A fost o adevărată plăcere să fim la Carei și abia așteptăm să revenim aici”, a declarat trainerul Asociației Beyond, Cristina Delia Roșca.
În cadrul proiectului derulat în perioada 2-9 mai 2023, participanții au avut parte de ateliere de lucru, cursuri de formare, iar în timpul lor liber au fost prezenți la programele culturale organizate în oraș.