Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății și în prag de sărbători, membri ai PNL Carei, alături de colegi din Satu Mare, au participat la o campanie de donare de sânge.
Liberalii careieni s-au prezentat la Centrul de Transfuzie Sangvină Satu Mare în frunte cu preşedintele organizaţiei municipale, Adrian Nemeş.
“Ținând cont de faptul că în fiecare zi sunt persoane care au nevoie de sânge pentru intervenții chirurgicale, am dorit ca prin gestul nostru umanitar să dăm un exemplu şi să îi determinăm și pe alți careieni să ia atitudine şi să conştientizeze faptul că o picătură de sânge poate salva viaţa unui om”, a declarat liderul liberalilor careieni, Adrian Nemeş
Ziua Mondială a Sănătății este o zi globală de conștientizare a sănătății sărbătorită în fiecare an la 7 aprilie, sub sponsorizarea Organizației Mondiale a Sănătății, precum și a altor organizații conexe.
