Duminică, a avut loc în Sala de sport “Iuliu Maniu” din municipiul Carei a treia etapă a cupei de fotbal TSD SATU MARE, “Cupa TSD Carei-Tășnad”.

La campionat s-au înscris 8 echipe a câte 6 (5+1) jucători: Blaja, TSD Carei, Real Tășnad, Young Boys, Șoimii Tășnad, Old Boys Carei, Supreme Tășnad, Pișcolt.




Alături de echipele înscrise și organizatori au fost prezenți primarul orașului Tășnad, Adrian Farcău, viceprimarul municipiului Satu Mare, Cristina Tămășan-Ilieș, președintele PSD Carei, consilierul local Eugen Binder, președintele organizației județene TSD Satu Mare, Bianca Șorian, secretarul organizaţiei județene, Claudiu Tămășan, președintele organizației municipale TSD Satu Mare, Sorin Stănean.
Finala mică a fost jucată de echipele Blaja și Young Boys. Câștigători au fost cei de la Blaja, ocupând astfel locul III.
Finala mare a fost disputată între Old Boys Carei și TSD Carei. În timpul regulamentar cele două echipe au terminat la egalitate (1-1), campioana fiind astfel decisă prin loviturile de departajare.
Echipa Old Boys Carei este campioana Cupei TSD Carei-Tășnad.
La finalul campionatului clasamentul a fost următorul:
Locul 1- Old Boys Carei
Locul 2 – TSD Carei
Locul 3- Blaja
S-au mai acordat diplome pentru golgheter-ul turneului – Cosmin Berindea, cel mai bun jucător – Marius Maier, cel mai bun portar- Laurențiu Lăpuște și diplome de participare tuturor echipelor înscrise în campionat. Turneul a fost arbitrat de Bogdan Dragoș și Șerban Peneghi.