
Bilanțul celor trei turnee Next Star 2023 organizate de baschet Star Oradea este unul îmbucurător pentru clubul BC Primo Carei.
”Cu bilanț de opt meciuri câștigate și patru pierdute la cele trei categorii la care am participat, ne obliga să muncim mai serios să ne antrenăm cu maximă implicare, ceea ce înseamna prezența 100% la antrenamente și, nu în ultimul rând, la o pregătire fizică mult mai intensă”, informează BC Primo Carei.
”Urmează noi turnee și competiții la care dorim să participăm și cu un număr cât mai mare de sportivi, unde să creștem valoarea jocului nostru și să putem face față și echipelor care au o mai mare experiență de joc. Dorim să mulțumim sportivilor pentru participare și implicare, părinților pentru încredere și antrenorilor BC Primo, care îi pregătesc cu atâta seriozitate pe sportivii noștri”, a declarat președintele BC Primo Carei, Florentina Timoc.
Clubul careian a paricipat cu echipe de baby, mini și U 13, băieți în general și fete în completarea loturilor, săptămâna aceasta având o echipă doar de fete U13.
Toți sportivii au fost recompensați cu diplome și medalii. Nu s-a făcut clasament. ”Un punct forte și demn de urmat, deoarece la aceste vârste este foarte important să participi, să te bucuri de baschet și de meciuri, fără a simți presiunea unui loc în clasament”, mai arată BC Primo Carei.
Conducerea BC Primo Carei mulțumește doamnei Anamaria Meszaros, președintele Baschet Star Oradea, pentru aceste turnee și pentru oportunitatea de a juca un baschet la un alt nivel.
Foto: BC Primo Carei
