Tânărul care, băut la volan, a intrat cu mașina într-un stâlp între Foieni și Urziceni, trimis în judecată

Share

Judecătoria Carei a decis ieri începerea judecății în dosarul în care un tânăr, în vârstă de 26 de ani, care a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate în Foieni, este acuzat de săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

În data de 25.09.2022, în jurul orei 05:20, organele de poliţie au identificat în trafic, pe DC 47, între localitățile Foieni şi Urziceni un autoturism marca Opel, care a fost implicat într-un incident rutier (părăsirea părţii carosabile urmată de acroşarea unui stâlp de susţinere a reţelei de iluminat public) soldat cu vătămarea corporală a conducătorului auto.




Tânărului aflat la volan i s-au recoltat probe biologice, rezultând un grad de îmbibație a alcoolului în sânge de 1,31, respectiv 1,06 la mie.
Fiind audiat în calitate de inculpat, tânărul a avut o atitudine sinceră, recunoscând şi regretând comiterea faptei.
Ieri, Judecătoria Carei a sesizat legalitatea rechizitoriului întocmit de procurori, dispunând începerea judecății în dosarul în care tânărul este acuzat de săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura