Semnalizările celor două treceri la nivel cu calea ferată de pe drumul județean dintre Carei și Căpleni dau tot mai des rateuri, spre disperarea participanţilor la trafic.

Semibarierele automate nu sunt prea bine reglate. Acestea blochează traficul cu cirva cinci minute înainte de apariţia trenurilor.




Însă din ce în ce mai des apar situaţii în care barierele blochează traficul, iar trenul nu mai apare. Şoferii stau zeci de minute aşteptând în zadar.
Cei care se încumetă să facă slalom printre bariere, pentru a nu pierde timpul degeaba, riscă să deviă victimele unor accidente în cazul în care totuşi ar apărea vreun tren. De asemenea, riscă să rămână fără permise în cazul în care sunt surprinşi de poliţiştii rutieri.
Primarul comunei Căpleni, Megyeri Tamas Robert, spune că a primit numeroase sesizări din partea cetăţenilor în acest sens, dar nu poate să facă prea mare lucru.
“Suntem sesizaţi tot mai des despre disfuncţionalităţile celor două bariere de la trecerile de cale ferată. Am încercat să găsesc o adresă sau un număr de telefon la care să semnalez celor de la CFR situaţia, dar nu am găsit nimic. Am încercat şi la gara din Carei, dar am fost refuzat pe motiv că numerele respective nu sunt destinate publicului. Dacă nici un primar nu reuşeşte să sesizeze CFR-ul, vă daţi seama ce şansă are un simplu cetăţean”, a declarat primarul Megyeri.
Totuşi, primarul din Căpleni a găsit o soluţie provizorie. “Când sunt sesizat cu astfel de situaţii sun la Poliţia Rutieră. Nu ştiu cu cine iau ei legătura, dar cumva reuşesc să rezolve problema. Însă trebuie să treacă un anumit timp până barierele se deblochează, spre iritarea participanţilor la trafic”, a adăugat primarul Megyeri.