Careienii antrenaţi de Marius Botan au fost învinşi de SCM Zalău în amicalul disputat azi pe terenul sintetic la Bazei Dinamo din municipiul Satu Mare. Partida dintre CSM Victoria Carei – SCM Zalău s-a încheiat cu scorul de 1 – 2 (0–1).
Prima repriză s-a terminat cu scorul de 0-1, pentru SCM Zalău marcând Vadim Calugher în minutul 30.
În cea de-a doua repriză, echipa din Zalău şi-a majorat avantajul în minutul 48, prin golul înscris de Cristian Jalbă. Golul careienilor a fost înscris de Vajda Roland în minutul 75.
“Meciul a avut un ritm bun. Totuşi, noi am început ceva mai greu. Mă deranjează faptul că primim goluri foarte uşor. Dar, totodată, doresc să punctez faptul că noile achiziţii din iarnă încep să se integreze din ce în ce mai bine! Mai avem trei meciuri de pregătire până la primul meci oficial. Sper să avem timp suficient ca să punem la punct deficienţele tactice pe care le avem în prezent. Doresc să îi fac pe băieţi să înţeleagă că este o competivitate mult mai intensă în cadrul lotului faţă de ce a fost până acum! Sper să fiu inspirat de fiecare dată în alcătuirea primului 11, mai ales în meciurile oficiale”, a declarat antrenorul Victoriei Carei, Marius Botan.
CSM Victoria Carei: Florin Gorbe – Andras Patric, Christian Tand, Luca Feher, Vajda Roland, Daniel Tilinger, Cosmin Berindea, Raul Ardelean, Kinczel Ervin, Chukwueka Nelson, Adrian Marinaș;
Rezerve: Erik Mitracica – Răzvan Negreanu, Teodor Bîrle, Raul Raț, Haller Domink, Nyilvan Rareș, Luca Tincău, Bokyi Dmytro, Popovits Patrick, Nyilvan Bogdan;
Antrenor: Marius Botan;
Sâmbătă dimineață, CSM Victoria Carei va juca un nou amical, cu Academica Recea, pe terenul sintetic la Bazei Dinamo din municipiul Satu Mare.
