Câinii fără stăpân care cutreieră străzile orașului au devenit o problemă. Pentru gestionarea lor, Primăria Carei are în acest moment două variante. Ambele sunt legate de gestionarea viitorului adăpost pentru aceste animale abandonate.

”Am început construcția unui adăpost pentru ei, printr-un proiect din fonduri europene. Din păcate, finalizarea investiției înregistrează întârzieri. Însă preconizăm că adăpostul va putea deveni funcțional în acest an”, a declarat primarul Eugen Kovacs.




Cele două variante sunt următoarele: fie Primăria Carei înființează un serviciu specializat în cadrul Direcției Servicii Publice Locale (DSPL), fie încheie un parteneriat cu un ONG specializat în protecția animalelor.
”Una dintre variantele pe care le avem la dispoziție este să înființăm un serviciu propriu în cadrul DSPL. Acesta se va ocupa nu numai de gestionarea adăpostului, ci și de ridicarea câinilor din oraș”, a declarat primarul Kovacs.
”Cea de-a doua varinată ar fi încheierea unui parteneriat cu un ONG specializat în protecția animalelor. Pe această cale, invita iubitorii de câini din oraș să se organizeze și să ne sprijine în acest sens. Avem tot mai multe plângeri care vizează câini agresivi, care au atacat careieni. Până va fi finalizat adăpostul, ne vedem obligați să-i ducem într-un adăpost provizoriu. Administrația locală are nevoie de un partener serios din partea societății civile, mai puțin de critici și de atacuri. Așteptăm un asemenea ONG specializat, mai vechi sau mai nou, pentru a putea gestiona în condiții normale câinii fără stăpân”, a declarat primarul Eugen Kovacs.
Primăria Carei și-ar asuma rolul de a sprijini financiar această activitate, iar membrii respectivului ONG specializat ar trebui să decidă care ar fi metodele de a captura în condiții civilizate câinii fără stăpân din oraș, cum să organizeze activitatea în adăpostul provizoriu și în viitorul adăpost pentru câini, respectiv să organizeze campanii de adopții și de sterilizare, arată primarul Kovacs.
Potrivit legislației în vigoare, proprietarii de câini au obligația să-i microcipeze și să îi sterilizeze, pentru a împiedica înmulțirea lor necontrolată. De asemenea, abandonul câinilor este pedepsit de lege, a adăugat primarul Kovacs.