Bugetul local pe anul 2023 adoptat de Consiliul Local Carei în ședința de astăzi, în valoare de 186,21 milioane lei, reprezentând circa 37 milioane euro, este dublu față de cel realizat în 2022 (95,2 milioane lei).
Administratorul public Beko Tamas a analizat pentru portalul Opinie de Carei structura bugetului local al Careiului pe anul 2023 atât la capitolul venituri cât și la cel de cheltuieli.
”Bugetul local s-a dublat datorită fondurilor europene pe care vrem să le atragem în acest an, fiind cuprinse toate proiectele aflate în implementare ce au ca termen de finalizare anul 2023, ultimul din actualul ciclu financiar european”, a explicat managerul public Beko Tamas.
Din totalul veniturilor de 186,21 milioane lei, 47,4 milioane au liberă destinație. Din această sumă, cota stabilită de Ministerul Finanțelor este de 26 milioane lei față de 22,7 milioane lei anul trecut. Cota alocată de Consiliul Județean este 1,5 milioane lei față de cei un milion alocați în 2022.
Veniturile proprii din impozite și taxe locale au fost majorate cu 4% față de nivelul anului trecut, fiind prevăzute 11,8 milioane lei.
Din cota de TVA de la bugetul de stat, în sumă de 15,6 milioane lei, pentru finanțarea învățământului au fost alocați 3,2 milioane lei. Pentru plata indemnizațiilor persoanelor cu dizabilități și a salariilor însoțitorilor acestora s-au alocat 9,3 milioane lei, care acoperă aceste drepturi până la sfârșitul anului.
”Suntem mulțumiți de cotele alocate de la bugetul de stat, sunt în creștere semnificativă față de anul trecut și acoperă nevoile noastre”, a declarat administratorul public Beko Tamas.
Din veniturile totale de 186,21 milioane lei, veniturile preconizate din fonduri europene sunt de 117 milioane lei, de trei ori mai mult decât suma realizată anul trecut din implementarea acestor proiecte.
La capitolul cheltuieli, suma alocată este de 186,21 milioane lei.
La distribuirea sumelor, a fost asigurată funcționarea în condiții optime a Primăriei Carei și a instituțiilor subordonate. Pentru învățământ au fost alocați 4,2 milioane lei. Fundației Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi” i-au fost alocați 1,8 milioane lei.
CSM Victoria Carei a primit două milioane de lei, cu două obiective clare. Primul îl constituie menținerea în Liga 3 a echipei de fotbal, iar al doilea clasarea pe podium în Superliga României și participarea la Cupele Europene pentru echipa feminină de tenis de masă.
Secțiunea de dezvoltare, destinată investițiilor, reprezintă 69% din bugetul local pe 2023, în creștere față de anul trecut, când a fost de 44%. ”Asta înseamnă că din fiecare 100 de lei cheltuiți, 69 de lei vor merge pe investiții în infrastructură”, a încheiat administratorul public Beko Tamas.
