După o grea suferinţă, în urmă cu puţin timp, Părintele vicar foraneu de Carei, Radu Filip, s-a mutat în Împărăţia Tatălui, anunţă Episcopia Greco-Catolică de Oradea.
Preasfinția Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, preoții, persoanele consacrate și credincioșii ridică rugăciuni pentru odihna sufletului adormitului întru Domnul, ca sufletul lui să se așeze cu drepții care din veac au bineplăcut Lui.
„Pentru aceasta Te rugăm, Doamne Dumnezeul nostru, robului Tău părintele Radu, care a fost împreună‑slujitor cu noi şi a adormit în nădejdea învierii vieţii celei veşnice, fă‑i odihnă în sânurile lui Avraam, ale lui Isaac şi ale lui Iacob. Şi precum l‑ai pus pe dânsul pe pământ slujitor în Biserică, aşa îl arată şi în altarul Tău cel ceresc, Doamne. De vreme ce l‑ai împodobit pe acesta între oameni cu vrednicie, primeşte‑l neosândit şi în mărirea Ta cea hărăzită îngerilor; Tu ai preamărit viaţa lui pe pământ, şi ieşirea vieţii lui fă‑o ca o intrare între drepţii Tăi cei sfinţi şi numără sufletul lui cu toţi care din veac au bineplăcut Ţie”.
În veci pomenirea lui!
