În primăvară, în Carei vor începe lucrările la alte două investiții finanțate de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții (CNI), informează Primăria Carei.

Este vorba despre construcția unei baze sportive și a unei creșe, ambele amplasate pe strada Tireamului.




Primarul Careiului, Eugen Kovacs, s-a întâlnit la sediul Ministerului Dezvoltării cu ministrul Cseke Attila, cu care a discutat despre investițiile finanțate de minister aflate în derulare în Carei, dar și despre altele de perspectivă.
Primarul Eugen Kovacs s-a întâlnit și cu directorul CNI, Manuela Pătrășcoiu.
”Doamna director Pătrășcoiu a anunțat că lucrările la două investiții finanțate de Compania Națională de Investiții în Carei vor fi demarate în primăvară. A fost lansată procedura de achiziție pentru construcția bazei sportive de pe strada Tireamului, în valoarea de 10,5 milioane lei, fiind înregistrate nouă oferte. De asemenea, a fost lansată procedura de achiziție pentru construcția viitoarei creșe de pe strada Tireamului, o investiție în valoare de 12,25 milioane lei. După atribuire, lucrările de construcție vor fi demarate primăvara viitoare”, a declarat primarul Eugen Kovacs.