În ultima perioadă câţiva infractori din zonă, mai demult sau mai recent eliberaţi din spatele gratiilor, au devenit din ce în ce mai vocali pe reţelele de socializare. E dreptul lor să aibă propria opinie, însă e deranjat când devin agresivi în limbaj şi atoateştiutori.

Cu un tupeu ieşit din comun, îi atacă pe toţi cei care nu sunt de acord cu ideile lor, unele dintre ele de-a dreptul deplasate.




Probabil că în perioada ispăşirii sentinţei au avut suficient timp liber pentru a-şi regăsi spiritul civic. Însă ceva numai de ei ştiut îi îndeamnă să şi-l expună cu orice preţ în spaţiul public, chiar dacă lumea nu e întotdeauna curioasă de ideile lor.
Reţelele de socializare sunt cel mai bune mijloc de a se manifesta zgomotos şi chiar agresiv, mizând pe bunul-simţ al celorlalţi. Ei le ştiu pe toate, se pricep la toate şi nimeni nu-i poate contrazice fără a fi atacaţi fără cruţare. Iar oamenii civilizaţi tac şi nu ripostează, pe principiul că cel mai deştept cedează.
Unul dintre ei este un fecior de popă, care a fost prins şi condamnat pentru că trăgea forinţi şi zloţi la xerox, punându-i apoi în circulaţie în străinătate. Refugiat acum în ţările nordice, are păreri despre tot şi despre toţi. Atacă pe unul şi pe altul doar ca să se afle în treabă. A devenit mai nou inclusiv specialist în mass-media. Se crede mare lider de opinie după ce un blog familial, cu trafic comparativ cu al unui site cu reţete de sarmale, i-a dedicat o compunere despre cum îşi pune el steagul pe casă.
Un alt individ de acest gen, deosebit de activ pe reţelele de socializare, este extrem de furios pe tot ce se întâmplă în oraş şi pe toţi cei din oraş. Pobabil a şi uitat că a cam stat la mititica după ce a delapidat zeci sau chiar sute de mii de euro de la societatea la care era angajat. Mai sunt şi alţii, dar nu are rost să ne pierdem timpul cu ei.
Nu are nimeni şi nimic împotriva regăsirii spiritului civic de către infractori. E dreptul lor până la urmă, însă ar trebui să şi-l exteriorizeze mult mai civilizat şi fără să-i jignească pe cei care nu sunt de acord cu părerile lor. Cel puţin aşa ar fi normal.