Un complex de locuințe sociale va fi situat pe strada Dr. Marinescu, iar celălalt pe strada Peleș din Carei. Capacitatea lor totală este de 88 de locuințe.

Pe strada Dr. Marinescu din municipiul Carei se construiește un complex cu 56 de locuințe sociale, finanțat din fonduri europene.




Acesta va cuprinde șapte clădiri, cu câte opt apartamente fiecare, precum și un centru multifuncțional.
Valoarea investiției este de 12,5 milioane lei. Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020.
Un alt complex, cuprinzând 32 de locuințe sociale și un centru socio-medical, se va construi pe strada Peleș din municipiul Carei. Valoarea investiției, finanțată tot prin POR, este de 12 milioane lei.

”Continuăm să dezvoltăm Careiul prin intermediul proiectelor cu finanțare europeană. Prin implementarea acestor două proiecte dorim să oferim sprijin familiilor cu situație materială precară din orașul nostru, care nu își pot permite să cumpere sau să închirieze un apartament la actualele prețuri existente pe piață. Viitori locatari ai acestor complexuri de locuințe sociale vor beneficia de condiții decente de trai”, a declarat primarul Careiului, Eugen Kovacs.