Sute de elevi din Carei, majoritatea de la Liceul Teoretic, au participat astăzi la un marş organizat în centrul oraşului în scopul conştientizării problemei deşeurilor şi a importanţei colectării selective

Reprezentanţii elevilor, însoţiţi de directorul Liceului Teoretic Carei, Zsido Sandor, de iniţiatorul acţiunii, profesoara Angela Gabor, de profesoara Liliana Sorian, şi de reprezentantul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Satu Mare, Cristina Bobotan, au participat la o întâlnire cu primarul Eugen Kovacs, în biroul acestuia.




Primarul Kovacs a arătat că Primăria Carei vrea să implementeze un sistem de ultimă generație în vederea colectării deșeurilor menajere, printr-o finanțare de 3,379 milioane lei din PNRR. În oraș vor fi amplasate insule ecologice digitalizate, iar accesul se va face cu carduri și va putea fi măsurată cantitatea de deșeuri a fiecărui utilizator.
De asemenea, primarul Kovacs le-a explicat oaspeţilor săi problemele de ordin tehnic legate de implementarea colectării selective şi probleme legate de atitudinea unor cetăţeni vizavi de problema gestionării deşeurilor.
Elevii au transmis principala lor revendicare, solicitând dotarea școlilor din municipiul Carei cu pubele necesare pentru colectarea selectivă direct la sursă, iar apoi preluarea deșeurilor de către firmele abilitate. Primarul Kovacs a promis că va duce la îndeplinire acest deziderat.

La finalul marşului, desfăşurat pe traseul Monumentul Ostașului Român – Primăria Carei, elevii s-au adunat pe platoul din faţa Primăriei, dotaţi cu pancarde care au susținut revendicările marșului.