Scumpirile fără precedent la energie obligă Primăria Carei să facă economii semnificative în sezonul rece, care a debutat mult mai repede în acest an, informează administrația locală careiană.

Conducerea Primăriei Carei ia în calcul diverse soluții pentru reducerea și eficientizarea consumului de energie.




”Deși a venit frigul, la nivelul Primăriei și al instituțiilor subordonate nu a fost pornită încălzirea. O vom porni abia atunci când temperaturile vor scădea și mai mult. Pentru reducerea și eficientizarea consumului am analizat mai multe variante. Am luat în calcul inclusiv varianta regrupării birourilor și a închiderii spațiilor care vor rămâne nefolosite, atât în Primărie cât și în instituțiile subordonate”, a declarat primarul Careiului, Eugen Kovacs.
La castel și la teatru, evenimentele vor fi grupate pentru a reduce consumul de energie. ”Le-am cerut celor de la castel și de la teatru să grupeze evenimentele culturale, pentru a face economie la încălzire. Doar pentru a menține temperatura constantă în castel și în teatru, ar costa în jur de 100.000 de lei în fiecare lună, conform unor calcule preliminare. Din păcate, bugetul local nu poate suporta asemenea de cheltuieli”, a adăugat primarul Kovacs.
La nivelul instituțiilor de învățământ, s-a luat decizia ca directorii să fie cei care hotărască când se va porni încălzirea. ”La unitățile de învățământ, directorii vor fi cei care vor lua decizia în privința pornirii încălzirii. Le-am cerut doar să fie responsabili în privința acestei decizii și să procedeze la fel cum ar face acasă la ei. Doar ultima tură de facturi pentru încălzirea în instituțiile de învățământ din Carei din sezonul rece precedent a totalizat suma de un milion de lei. Vă dați seama cât va costa încălzirea lor în acest an”, a arătat primarul Kovacs.
Tot în vederea reducerii consumului de energie, Primăria Carei va lua măsuri în vederea sincronizării noului sistem de iluminat public stradal, în curs de reabilitare și extindere printr-un proiect din fonduri europene. Se analizează și varianta închiderii unei părți a corpurilor de iluminat existente în oraș, astfel încât să se asigure totuși o vizibilitate optimă.
”Această iarnă va fi foarte grea nu numai pentru administrația locală, ci și pentru mediul de afaceri, respectiv pentru cetățeni. Fără economii, nu știu cum vom face față cu toții acestor scumpiri fără precedent”, a încheiat primarul Eugen Kovacs.