Careienii participă în număr tot mai mare la mitingul împotriva mirosurilor pestilenţiale din oraş, organizat de PNL Carei, aflat în desfăşurare pe platoul din faţa Monumentului Ostaşului Român.

Participanţii semnează două petiţii care vor fi transmise premierului Nicolae Ciucă şi ministrului Mediului, Tanczos Barna, prin care se cere rezolvarea de urgenţă a poluării olfactive a Careiului, eliminând definitiv sursa mirosurilor pestilenţiale.




Petiţiile au fost semnate chiar şi de către primarul Careiului, Eugen Kovacs.
Acest protest paşnic este al doilea pas, după transmiterea unei petiţii către Prefectura Satu Mare. Următorul pas îl constituie transmiterea petiţiilor către premier şi ministrul Mediului. În cazul în care situaţia nu se rezolvă, sunt luate în calcul şi alte mişcări de protest, a declarat preşedintele PNL Carei, Adrian Nemeş.


În data de 29 iulie, membrii Biroului Politic Local al PNL Carei, în funte cu preşedintele filialei, Adrian Nemeş, au transmis astăzi o petiţie către Prefectura Satu Mare pe tema mirosurilor pestilenţiale care terorizează careienii, arătând că locuitorii municipiului Carei „Doresc să respire aer curat!”.