Dublă sărbătoare ieri în comuna Cămin, unde a avut loc reuniunea fanfarelor și inaugurarea noii școli din comună.

Investiția a fost finanțată de Ministerul Dezvoltării.




”Sunt deosebit de mândru, deoarece în comuna noastră nu se construiește cîte o școală în fiecare an. Noua clădire este dotată cu nouă săli de clasă și o sală profesorală. Investiția a fost realizată printr-un proiect finanțat de Ministerul Dezvoltării. Am avut noroc cu faptul că licitația a fost câștigată de o firmă, care și-a demosntrat priceperea și profesionalismul. Aș vrea să le mulțumesc pentru munca rapidă și de calitate. Noua școală a fost construită în decurs de 16 luni”, a declarat primarul comunei Cămin, Sütő Imre.

La inaugurare au fost prezenți deputatul Magyar Lorand, președintele Forumului Regional Transilvania de Nord, Iosif Holczli, președintele FDG Satu Mare, Ioan Leitner, și inspectorul școlar pentru minorități din cadrul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Satu Mare.
Inaugurarea noii școli a fost urmată de recitlurile fanfarelor reunite ieri în Cămin. Evenimentul s-a încheiat cu un bal în aer liber, atmosfera muzicală fiind asigurată de formația Havanna Club.

Foto: Bart Imre