Judecătoria Carei a dispus începerea procesului penal în care un bărbat din Săcășeni, care și-a violat și agresat propria mamă, va fi judecat pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și violență în familie.

Potrivit informațiilor portalului Opinie de Carei, bărbatul de 34 de ani, și-a violat mama în prima zi din acest an.




”Fapta inculpatului (…) de 34 de ani, care în data de 01 ianuarie 2022, prin constrângere fizică, a întreținut un raport sexual cu persoana vătămată, (…) de 65 de ani, aceasta fiind mama sa, întrunește elementele constitutive ale infractiunii de viol”, au concluzionat judecătorii careieni.
Bărbatul, aflat în stare de arest, nu numai că și-a violat propria mamă, dar a și lovit-o.
”Fapta inculpatului (…), care în data de 01.01.2022 i-a aplicat mamei sale, mai multe lovituri cu o mână și cu o coadă se mătură, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violență în familie”, au mai concluzionat judecătorii careieni.
Judecătoria Carei a dispus începerea judecății în cazul bărbatului fără ocupație, necăsătorit și cu antecedente penale pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și violență în familie. Decizia Judecătoriei Carei nu este definitivă, putând fi atacată în termen de 3 zile de la comunicare.
N.R. Informaţiile publicate de Opinie de Carei pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ