Un bărbat prins în PTF Urziceni, în 31 mai 2017, conducând cu un permis ucrainean fals a scăpat de condamnarea după ce Judecătoria Carei a aplicat decizia Curții Constituționale și a constatat că faptele s-au prescris.

Prins în 2017, trimis în judecată în 2021




Bărbatul a fost depistat în 31 mai 2017, când a vrut să intre în țară prin PTF Urziceni la volanul unui autoturism înmatriculat în Ungaria, prezentându-le polițiștilor de frontieră un permis ucrainean falsificat.
Bărbatul a fost trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei în aprilie 2021 pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și uz de fals.
Faptele s-au prescris de mai bine de o lună
Prin hotărârea pronunțată ieri, Judecătoria Carei a decis încetarea procesului penal pe motiv că a intervenit prescripția. Judecătorii careieni au luat în considerare decizia Curții Constituționale privind prescripția, care nu se mai întrerupe prin îndeplinirea de acte procedurale.
Potrivit magistraților careieni, infracțiunile de de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și uz de fals s-au prescris în termen de 5 ani de la data săvârșirii faptelor, adică în 30 mai 2022.
În schimb, judecătorii au decis desființarea permisului ucrainean fals prezentat de bărbat la intrarea în țară.
Sentința Judecătoriei Carei nu este definitivă, putând fi atacată în termen de 10 zile de la comunicare.
N.R. Informaţiile publicate de Opinie de Carei pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ