Având în vedere că în județul Satu Mare s-a instalat fenomenul de secetă pedologică extremă pe întreg teritoriul, prefectul județului a transmis către toate unitățile administrativ-teritoriale o circulară privind modul în care se va gestiona activitatea de evaluare a pagubelor agricole, informează Prefectura Satu Mare.

Din cadrul comisiilor de constatare şi evaluare a pagubelor la culturile agricole fac parte reprezentanţi ai primăriei, un reprezentant al centrului judeţean sau local al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi un reprezentant al Direcţiei pentru Agricultură a județului Satu Mare.




Toți fermierii înscriși în evidențele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură pot depune înştiinţări scrise la primăria pe a cărei rază teritorială se află terenul, în format fizic sau prin mijloace electronice de transmitere la distanţă (e-mail sau fax) până cel târziu la data de 1 august 2022 inclusiv, pentru culturile agricole înfiinţate în toamna anului 2021, respectiv până cel târziu la data de 15 noiembrie 2022 inclusiv, pentru celelalte culturi agricole.
În funcție de pagubele înregistrate și raportate de Grupul de suport tehnic, prefectul va dispune în calitatea sa de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare deplasarea comisiilor de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole. Promovarea și finanțarea acțiunilor și măsurilor urgente de intervenție în vederea înlăturării efectelor manifestării fenomenului de secetă pedologică vor avea la bază procesele-verbale pentru constatarea și evaluarea pagubelor la culturile agricole.
Prefectul Radu Roca roagă toți fermierii afectați de secetă să se încadreze în termenele anunțate pentru a putea beneficia de sprijinul compensator care se poate acorda deținătorilor de terenuri agricole ale căror suprafețe cu culturi agricole au fost afectate în procent de peste 30% din suprafețele destinate producției vegetale. De asemenea, înștiințările care se depun la unitatea administrativ-teritorială trebuie să cuprindă în mod obligatoriu datele de identificare ale deținătorului de teren agricol, suprafața totală declarată, suprafața calamitată estimativ pe fiecare dintre culturile calamitate, cu specificarea dacă suprafața calamitată se află în zonă irigabilă.
Pentru data de 14.07.2022 ora 10,00, prefectul a convocat o ședință de lucru cu participarea primarilor și a reprezentanților autorității locale membri în comisiile de evaluare a pagubelor agricole provocate de secetă. În cadrul acestei întâlniri se vor clarifica mecanismele de evaluare a afectării de secetă a culturilor agricole precum și modalitatea de acordare a despăgubirilor cuvenite conform legii.