O situație interesantă s-a înregistrat la Judecătoria Carei cu ocazia dezbaterilor pentru emiterea unui ordin de protecție solicitat de o femeie din Urziceni împotriva concubinului. Femeia a cerut un ordin de protecție 100 de metri, dar procurorii au propus unul de 50 m pe motiv că e prea mic satul.

Reclamând că bărbatul bea mult și devine agresiv, concubina a solicitat evacuarea acestuia din locuința comună și emiterea unui ordin de protecție, care să-l oblige la păstrarea unei distanţe minime faţă de 100 metri faţă de reclamantă şi copii părţilor.




Potrivit informațiilor portalului Opinie de Carei, în fața judecătorului, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei au cerut obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime faţă de reclamantă de 50 metri, având în vedere că părţile locuiesc într-o localitate mică, iar simplul fapt că ar trece fiecare pe trotuare paralele ar duce la încălcarea ordinului de protecţie în situaţia în care obligarea ar fi de a păstra o distanţă de 100 metri, aşa cum a solicitat inițial concubina.
De asemenea, procurorii au solicitat obligarea bărbatului de a nu lua legătura cu reclamanta în nici un mod, nici chiar prin telefon. Însă, procurorii au apreciaat că faţă de copii minori nu se impune a fi luată măsura ordinului de protecţie, aceştia nu au fost agresați de către tatăl lor.
În cursul zilei de ieri, Judecătoria Carei a respins solicitarea de ordin de protecție, considerând că femeia nu a dovdit că ea sau copiii ar fi fost agresți de concubin. ”Instanța constată că nu se conturează nicio stare de pericol cu privire la viața, integritatea ori sănătatea fizică sau psihică a reclamantei şi nici a minorilor, ce ar impune drept măsură de urgență emiterea unui ordin de protecție”, se arată în sentința Judecătoriei Carei.
Sentința Judecătoriei Carei nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de trei de zile de la pronunțare.
N.R. Informaţiile publicate de Opinie de Carei pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ