După egalul de 4-4 reuşit azi în deplasare cu Talna Oraşu Nou în ultima etapă a play-off-ului Ligii 4 Elite, Victoria Carei a cucerit din nou titlul de campioană judeţeană.

Careienii antrenaţi de Marius Botan au fost conduşi în primul sfert de oră cu 3-0, dar au revenit prin golurile înscrise de Daniel Feier (min.20), Kinczel Ervin (min.35), respectiv cu penalty-ul înscris de Kinczel în minutele de prelungiri ale primei reprize.




Gazdele au preluat conducerea în minutul 71, dar cu zece minute înainte de finalul partidei, căpitanul Victoriei Carei, Daniel Tilinger, a înscris golul final al partidei, care s-a încheiat cu scorul de 4-4.
„Doresc să îmi felicit băieţii pentru felul în care s-au dedicat pe durata celor 90 de minute. Un egal cât o victorie! Suporterii ne-au împins de la spate şi azi ei au fost al 12-lea jucător pentru noi. După meciul de azi, doresc să evidenţiez aspectele pozitive. Felul în care s-au luptat pentru fiecare minge, felul în care am revenit de două ori în meci după 0-3 şi 3-4 arată caracterul şi ambiţia acestor băieţi. A fost un play-off extrem de echilibrat şi de frumos. Faptul că suntem a doua oară la rând campionii judeţului arată că suntem puternici. Mulţumesc tuturor persoanelor care ne-au susţinut şi au fost alături de noi. În special domnului director Tabi Zsolt, care de fiecare dată ne-a susţinut şi ajutat neîncetat! Dar şi conducerii oraşului pentru condiţiile oferite şi întregii comunităţi careiene! Hai Victoria”, a declarat antrenorul Marius Botan.
Lotul Victoriei Carei: Erik Mitracica- Teordo Bîrle, Flavian Moş, Raul Ritli, Claudiu Mihale, Daniel Tilinger (cpt.), Claudiu Silaghi, Kicnzel Ervin, Adrian Marinaş, Bakai Balazs, Daniel Feier.
Rezerve: Florin Gorbe- Veszpremi Martin, Mihai Ghiarfaş, Nyilvan Bogdan, Nyilvan Rareş, Raul Zbona, Benze Devon, Horvath David, Rzăvan Negrean, Menesi Alex.
Antrenor: Marius Botan, natrenor cu portarii- Bagossy Alexandru.