Un minor careian, în vârstă de 17 ani, autointitulat ”șef de cartier”, care a înjurat, lovit și amenințat cu moartea mai multe persoane, a fost condamnat la o pedeapsă neprivativă de libertate de șase luni, potrivit portalului Rejust.ro, pe care sunt publicate toate sentințele instanțelor din România.

În data de 29 februarie 2021, în jurul orei 7.30, barmana unui local aflat lângă piața-agroalimentară Carei a sesizat Poliția că a fost agresată de un minor poreclit ”Maradona”, care la vremea respectivă avea 16 ani.




Acesta a început să îi adreseze cuvinte şi expresii jignitoare barmanei de serviciu și unui alt client.
După ce şi-a dat pantalonii jos, în timp ce se îndrepta spre toaleta barului, l-a întrebat pe celălalt client dacă „ştie cine este şeful în cartier”, aceasta răspunzând că este inculpatul.
Când s-a întors de la toaletă, ”Maradona” a încercat să îi aplice o lovitură cu pumnul, însă nu a reuşit, acesta ferindu-se.
În momentul în care barmana i-a solicitat să părăsească barul, minorul a devenit şi mai nervos şi a ameninţat-o pe barmană că va veni cu tatăl său şi „îi va tăia capul”, plecând din local.
După aproximativ două minute, inculpatul s-a întors, revenind cu un baston telescopic din metal, lung de aproximativ 80 de cm, a lovit uşa de acces, şi i-a aplicat clientului o lovitură în zona capului, aceasta reuşind să îi i-a bastonul, după care inculpatul a fugit de la faţa locului.
Potrivit raportului de evaluare al Serviciului de Probațiune Satu Mare, minorul ”are un comportament ce pare a fi scăpat controlului parental ce se manifestă prin absenteism școlar, repetenția clasei a 7-a, consum de alcool și substanțe halucinogene, implicarea în scandaluri și bătăi, agresarea mamei sale, toate aceste aspecte conducând la concluzia că minorul are o tendință de a atrage excesiv atenția părinților cu privire la propria persoană, făcând probabil parte din categoria copiilor neglijați, rezultatul neglijării și al lipsei controlului parental fiind angajarea minorului în acte și activități antisociale pentru a se pune pe sine în centrul atenției parinților”.
Minorul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii şi a liniştii publice. Judecătoria Carei l-a condamnat pe ”Maradona” la măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe perioada sa maximă de 6 luni. Sentința nu este definitivă.

Sursa: Rejust.ro