Persoanele care s-au vaccinat la centrul care a funcționat în municipiul Carei, pe strada Iuliu Maniu nr.21, și nu și-au ridicat tichetele de vaccinare sunt rugate să se prezinte pentru a intra în posesia lor.

Au rămas neridicate 2.300 de tichete aparținând persoanelor din Carei și zona adiacentă care s-au vaccinat la acest centru, respectiv 71 de tichete ale unor persoane care s-au vaccinat la centrul din Tășnad.



Ridicarea tichetelor se poate face de luni până vineri, între orele 8.00-11.00, respectiv 15.00-17.00.
Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0739.961.752.
Având în vedere lipsa de interes privind vaccinarea, respectiv numărul tot mai scăzut de doritori, centrul de vaccinare din municipiul Carei și-a încetat activitatea în data de 2 mai 2022.
La acest centru, care și-a început activitatea în martie 2021, au fost imunizate 32.000 de persoane.
La nivel județean funcționează în prezent doar două centre de vaccinare, unul în municipiul Satu Mare, iar celălalt în Negrești Oaș.