Joi, 5 mai 2022, , a avut loc ședința de alegere a membrilor Adunării Eparhiale, clerici și mireni, Circumscripția IX – Protopopiatul Carei.

La adunare a participat Părintele Tirean Daniel Ioan, Inspector Eparhial C.F.I. în cadrul sectorului Economico-finaciar.




”Adunarea eparhială se compune din reprezentanţii aleşi ai clerului şi ai credincioşilor, în proporţie de o treime clerici şi două treimi mireni, cu o viaţă morală şi religioasă demnă de un creştin”, informează Protopopiatul Carei.
Au fost aleși să ne reprezinte în Adunarea Eparhială, cu binecuvântarea ierarhului locului, din partea clericilor pr. Pop Valer, secretar protopopesc la al doilea mandat, iar din partea mirenilor, domnul inginer Ciucoș Marius la al doilea mandat și domnul inginer Astilean Adrian la primul mandat.
Membrii Adunării eparhiale, clerici şi mireni, se aleg pe termen de 4 ani. Ei pot fi aleşi pentru cel mult două mandate.