Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare, au efectuat miercuri, 4 mai, o acțiune, într-un dosar penal ce vizează o grupare infracțională specializată în traficul național și internațional de droguri de risc și mare risc.

Astfel, polițiștii au pus în executare 32 de percheziții domiciliare, în județul Satu Mare.




În urma acțiunii, au fost ridicate 60 de comprimate ecstasy, 25 de doze de cannabis, 23 de grame de rezină de cannabis, 5 doze de cocaină, 20 de grame de substanță pulverulentă de culoare albă, dispozitive pentru mărunțit și telefoane mobile.
Șapte persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Satu Mare, în vederea audierii.

Față de 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 31 de ani, toți din Negrești Oaș, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul acestei zile, să fie prezentați instanței, cu propunere legală.