În data de 20 martie a.c., în jurul orei 23.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tarna Mare, județul Satu Mare, au depistat, la aproximativ 800 de metri de linia de frontieră spre interiorul țării, pe direcția localității Tarna Mare, trei cetățeni ucraineni, cu vârste cuprinse între 35 și 41 de ani, care au trecut din Ucraina în România, pe frontiera verde.

Toate aceste persoane au solicitat o formă de protecție statului român, motiv pentru care s-au demarat procedurile specifice în astfel de cazuri.




De la declanșarea acestei crize, în județul Satu Mare au fost înregistrate 151 cereri de acordare a statutului de azilant în România. 65 dintre acestea au fost formulate de cetățeni ucraineni care au intrat în țara noastră prin zona de competenţă a sectoarelor P.F. Halmeu, Tarna Mare sau Negreşti Oaş, iar restul au fost solicitări în punctele de trecere a frontierei.
În toate aceste cazuri au fost informate autoritățile abilitate.