Cei care găsesc o plăcere deosebită în a admira Pământul din infinitatea spațiului nu trebuie să devină astronauți. Pot apela la Remus Gall, un antreprenor de 33 de ani din Carei care construiește globuri pământești uriașe, unice, informează emisiunea Imperiul Leilor, difuzată de Pro TV.

Remus Gall crede că are o afacere unică în România și fără un competitor serios pe o rază de milioane de kilometri pătrați. Compania sa, Biodome Systems, produce globuri pământești uriașe, unice. Fiecare produs e realizat manual, din materiale naturale, folosind o tehnică aparte.




A venit la Imperiul Leilor să încerce să atragă 250.000 euro pentru a construi un spațiu de lucru nou, în vederea creșterii producției. În prezent poate produce un glob la trei luni, însă mizează pe o creștere exponențială după investiție – 20 de globuri pe lună.


Oferă 10% din companie și garanția că va avea clienți mulțumiți. Cel mai recent mușteriu a fost actorul Dwayne Johnson, care a plasat o comandă în valoare de 12.000 de euro.
Dan Șucu îl crede un visător, însă replica lui Remus Gall l-a pus pe gânduri pe finanțator. „Așa am și ajuns aici, prin optimism și vise”. Deși este de acord că afacerea este extrem de riscantă, fondatorul Mobexpert a făcut ceea ce puțini investitori cu experiență fac în business: s-a lăsat pradă emoțiilor fiindcă iubește geografia și oamenii care visează la ceva mare.
„Toți suntem visători, într-un fel sau altul. Ar trebui să avem și vise și capacitatea să ne îndeplinim visele. Eu sunt printre norocoșii care au reușit să-și îndeplinească visele. Ce e rău în a încerca să-l ajut și pe un compatriot să facă același lucru?”, a spus Dan Șucu după ce l-a ofertat pe Remus Gall.
Tânărul a acceptat 100.000 de euro investiție și 150.000 de euro sub formă de împrumut pe cinci ani, pentru 40% din afacere.