Primăria Carei se oferă să suporte costul expertizei pentru stabilirea cauzelor exploziei de duminică

Share

Pentru operativitate, Primăria Carei dorește să finanțeze din bugetul local expertiza tehnică pentru stabilirea cauzelor exploziei care s-a înregistrat duminică dimineața în casa scării dintr-un bloc situat în Piața Avram Iancu din oraș.

”Expertiza este necesară în cadrul anchetei judiciare derulate de Poliție, sub coodonarea procurorilor. Din primele informații, o astfel de expertiză costă în jur de 10.000 de euro și este efectuată de specialiștii INSEMEX Petroșani. Voi propune Comitetului Local pentru Situații de Urgență să adopte o hotărâre în acest sens, pe care o vom înainta spre aprobare Consiliului Local. Consider că este foarte important să se stabilească cu exactitate condițiile în care s-a produs explozia devastatoare”, a declarat primarul Eugen Kovacs.




Tot Primăria Carei va finanța o expertiză a structurii de rezistență a blocului unde a avut loc explozia. ”Acel expert va trebui să decidă ce va trebui făcut în legătură cu apartamentele de pe casa scării unde a avut loc explozia, în funcție de efectele exploziei asupra structurii de rezistență”, a adăugat primarul Kovacs.
Specialiștii Institutului Național de Cercetare- Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX) Petroșani efectuează expertize tehnice complexe în toate cazurile grave de incendii urmate de explozii care se înregistrează în România.

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura