O familie de refugiaţi ucraineni cazată în Carei a avut un noroc extraordinar. Au schimbat în ultimul moment camera de la hotelul din Carei în a fost cazată iniţial în noaptea de sâmbătă spre duminică. Peste câteva ore, camera respectivă a fost cel mai grav afectată de explozia de duminică dimineaţă la blocul din Piaţa Avram Iancu.

O familie de ucraineni, formată din soţ, soţie şi un copil mic, a avut un noroc ieşit din comun. }n drumul lor spre Occident, au făcut un scurt popas la Carei.




Sâmbătă seara, familia în cauză s-a cazat la un hotel din centrul Careiului. Camera pe care au primit-o iniţial a fost schimbată, din cauza că pătuţul copilului nu a avut loc suficient lângă cel al părinţilor. La cererea lor, personalul i-a cazat într-o altă cameră mai îndepărtată a hotelului.
Schimbul de camere s-a dovedit a fi providenţial. Camera în care fuseseră cazaţi iniţial a fost grav afectată de explozia devastatoare la blocul învecinat, care a avut loc duminică dimineaţă. Era camera situată cea mai aproape de apartamentul în care a avut loc explozia (încercuită cu roşu pe fotografie).
Forţa exploziei a afectat grav camera, bucăţi de perete fiind dislocate şi proiectate în interiorul camerei. Dacă rămâneau acolo, refugiaţii ucraineni ar fi fost în mod sigur grav răniţi, poate şi-ar fi pierdut şi viaţa. Din fericire, în camera respectivă nu a fost cazat nimeni în acea noapte.
Reamintim că ieri dimineață, în jurul orei 7.30, o explozie devastatoare a avut loc într-un apartament situat la etajul al patrulea dintr-un bloc situat în Piața Avram Iancu din Carei. Unsprezece persoane au fost rănite, trei dintre ele fiind spitalizate în stare gravă.
Explozia a fost declanşată de punerea în funcţiune a unui aparat cu microunde pe fondul unei acumulări importante de gaze. În prezent, se desfăşoară o anchetă judiciară pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs deflagraţia.
Explozia a provocat pagube enorme nu numai în blocul în care s-a produs, ci și în alte blocuri apropiate, fiind avariate și 14 autoturisme parcate în zonă.