România a închis azi spațiul aerian pentru toate avioanele rusești, începând cu ora 15:00. Polonia, Republica Cehă şi Bulgaria au anunţat deja ieri închiderea spaţiului lor aerian companiilor aeriene ruseşti, în urma agresiunii Ucrainei de către Moscova.

„În contextul conflictului din Ucraina, Guvernul României a decis suspendarea ,,Acordului între Guvernul RS România și Guvernul URSS privind transporturile aeriene civile, semnat la București la 22.12.1976”. În consecință, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a emis NOTAM prin care, începând cu ora 15:00, spațiul aerian al României a fost închis pentru toate zborurile regulate, cu sau fără aterizare pe aeroporturile din țară, pentru aeronavele operatorilor înregistrați in Federația Rusă. Excepție de la această măsură fac zborurile umanitare și cele de urgență”, transmite Autoritatea Aeronautică Civilă Română.




România a început procedura de suspendare a dreptului de survol deasupra teritoriului său, precum şi a dreptului de aterizare pe teritoriul României pentru aeronavele care aparţin companiilor din Federaţia Rusă, a anunţat azi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
„Pot să prezint o serie de decizii pe care Task-force-ul le-a analizat şi le-a luat. În primul rând, că România a început procedura de suspendare a dreptului de survol deasupra teritoriului său, precum şi a dreptului de aterizare pe teritoriul României pentru aeronavele care aparţin companiilor din Federaţia Rusă. Aceste proceduri se vor derula în cursul acestei zile”, a declarat Dan Cărbunaru, sâmbătă, la Palatul Victoria, la finalul şedinţei task-force pentru gestionarea situaţiei generate de agresiunea militară din Ucraina.