După întreruperea provocată de pandemia de COVID-19, din toamnă repornesc clasele de învățământ profesional dual la Liceul Tehnologic Simion Bărnuțiu din Carei.

Firmele Polipol din Foieni și Contitech din Carei au revenit ca parteneri pentru pornirea unor clase de învățământ profesional dual în anul școlar 2022-2023, anunță directorul Liceului Tehnologic Simion Bărnuțiu, Gindele Emeric. Steiger SRL a continuat parteneriatul încheiat unitatea de învățământ și pe durata pandemiei de COVID-19.




Elevii vor putea opta pentru următoarele calificări:
1. Tapițer, plăpumar, saltelar (12 locuri cu predare în limba română și 12 locuri în limba maghiară) în parteneriat cu Polipol;
2. Lăcătuș construcții metalice și utilaj tehnologic (14 locuri cu predare în limba română) în parteneriat cu Contitech Carei;
3. Lăcătuș construcții metalice și utilaj tehnologic (14 locuri cu predare în limba maghiară) în parteneriat cu Steiger SRL Carei.
”Vom derula o campanie susținută în școlile gimanziale din zona Careiului, împreună cu firmele partenere, pentru a atrage cât mai mulți absolvenți ai claselor a VIII-a spre această formă avantajoasă de învățământ profesional. Deocamdată, din cauza pandemiei, practica se face la școală, dar sperăm ca de la anul să putem reveni la normal, astfel încât elevii să își defășoare practica la firmele partenere”, a adăugat directorul Gindele Emeric.
Practic, învățământ profesional dual are scopul de a livra forța de muncă necesară angajatorilor și se face pe baza solicitării firmelor. La rândul lui, angajatorul se implică în tot ce înseamnă școlarizarea ta, asigură elevilor practica și, în plus, le oferă și o bursă. Iar avantajul elevului este că va lucra exact acolo unde va face practica de specialitate.