Un careian care a spart o casă a recunoscut în faţa judecătorilor careieni că nu a mai apucat să dispară cu prada sa întrucât a găsit ţuică şi vin, din care a băut până când a adormit. Când a fost găsit de proprietar, care a alertat poliţiştii, spărgătorul s-a prezentat cu identitatea fratelui său.

Ţuica şi vinul i-au stricat planurile
Într-o noapte de aprilie anul trecut, careianul în cauză a observat o casă care i s-a părut nelocuită. Fără să stea pe gânduri, a sărit gardul, după care a spart un geam de lângă ușa de la intrare și a pătruns în casă pe geamul respectiv. A început să caute prin dulapuri și a găsit un ceas marca Q&Q și o brățară metalică, pe care le-a pus în buzunarul de la pantaloni. Într-o altă încăpere a găsit țuică și vin, din care a băut, până când a adormit, a relatat inculpatul în faţa judecătorilor.
S-a prezentat cu datele de identitate ale fratelui său
Dimineaţă, în jurul orei 8.30, hoţul a fost găsit dormind de către proprietarul imobilului. Poliţiştii sosiţi la faţa locului au vrut să-l identifice pe autorul spargerii, însă acesta a oferit verbal numele și CNP-ul fratelui său. Însă diversiunea nu a ţinut, poliţiştii reuşind să afle datele reale ale acestuia.
Bunurile sustrase au fost identificate asupra inculpatului cu ocazia controlului corporal efectuat de către organele de poliție.
Condamnal la un an şi 11 luni cu executare
Ajuns în faţa judecătorilor, careianul acuzat de furt şi distrugere şi-a recunoscut faptele. S-a stabilit că era recidivist, fiind condamnat anterior pentru conducere sub influenţa alcoolului. Instanţa a considerat că „doar prin aplicarea pedepsei închisorii în regim de detenţie inculpatul poate fi reedecat în sensul necomiteriii pe viitor a acestui gen de fapte penale”. La finele anului trecut, careianul a fost condamnat la un an și 11 luni închisoare în regim de detenție. De asemenea, a fost obligat să achite proprietarului suma de 2.500 lei pentru distrugerile provocate.